Noutăți

Alegeri la filiala interjudețeană Vâlcea-Olt a Asociaţiei Nevăzătorilor din România

Data publicării: duminică, 18 iulie 2021

 

Pe data de 18 iulie 2021 a avut loc, la Rm. Vâlcea, Adunarea Generală electorală a filialei interjudețene Vâlcea-Olt a Asociaţiei Nevăzătorilor din România. Cei 19 delegați, proveniţi atât din mediul urban, cât şi din cel rural, au ales structura de conducere a organizaţiei pentru următorii cinci ani. Pentru postul de președinte a fost ales Nicolae Porfire.

Din Consiliul Director vor mai face parte următorii: Iuliana Chelaru (prim-vicepreședinte), Gheorghe Jugănaru, Constantin Stănculescu și Valentina Mihaela Ghențer (vicepreşedinţi). Supleanţi în CD au fost aleși Gheorghe Bădescu și Ion Truşcă. De asemenea, reprezentanţi ai filialei în Adunarea Generală naţională au fost desemnaţi Nicolae Porfire (de drept) și Iuliana Chelaru.

Procesul electoral a fost supervizat din partea Consiliului Director naţional de către președintele ANR Tudorel Tupiluși.

Felicitări câştigătorilor şi mult succes în realizarea obiectivelor pe care şi le-au propus în folosul deficienţilor de vedere din judeţele Vâlcea și Olt.