Consiliul Director Național

Decizii

Deciziile Consiliului Director al ANR (21 mai 2019)

Deciziile Consiliului Director al ANR

(Băile Felix, 21 mai 2019)

        În şedinţa din data de 21 mai a.c., desfăşurată la Băile Felix, judeţul Bihor, Consiliul Director al ANR a adoptat următoarele hotărâri:

  1. Însărcinarea Comisiei de Educație și Formare Profesională cu discutarea în regim de urgență a problemei adaptării manualelor pentru elevii deficienți de vedere și desemnarea profesorilor care să se ocupe de această operațiune. O asemenea măsură se impune în contextul în care Ministerul Educației Naționale a adoptat planul cadrul pentru elevii cu deficiență vizuală, iar programele specifice pe discipline de învățământ sunt în curs de elaborare. Se impune precizat că, adaptările înseamnă exclusiv prezentarea conținuturilor într-o manieră accesibilă.
  2. Decontarea din Fondul de solidaritate, începând cu acest an, a cheltuielilor de transport pentru profesorii fără deficiență vizuală care însoțesc elevii la concursul național de șah „Memorialul Francisc Cori”.
  3. Consultarea filialelor cu privire la titulatura Festivalului Naţional de Artă Dramatică pentru Nevăzători. Propunerile pot fi trimise pe adresa de e-mail cultural@anvr.ro până la data de 1 iulie, urmând ca membrii Consiliului Director să voteze denumirea în următoarea ședință.
  4. Modificarea regulamentului Festivalului Naţional de Artă Dramatică pentru Nevăzători, la propunerea filialelor Arad, Bacău, Brăila și Constanța cu privire la numărul maxim de concurenți și repartizarea lor pe secțiuni. Astfel, o filială poate participa în concurs cu maximum 15 actori, iar repartizarea lor la secțiunile “teatru” și “scenete” se va face în funcție de cerințele pieselor jucate.

        Totodată, Consiliul Director precizează că negativele pieselor pentru Festivalul „Vasile Snacoveanu” nu pot include voci de fundal. În plus, la secțiunea folk nu se admite folosirea negativelor; concurenții se pot acompania singuri sau pot fi acompaniați  de către o altă persoană cu deficiență vizuală.

         De asemenea, în cadrul şedinţei, au fost analizate sesizări şi petiţii, cei ce le-au trimis urmând să primească răspunsurile.

 

           În numele Consiliului Director al ANR,

                               Preşedinte,                                                                          

                           Tudorel Tupiluşi

< Înapoi la lista deciziilor