Unitatea protejată „Vatra Luminoasă”

Dincolo de LUMINĂ suntem NOI – SPERANŢA unei lumi mai bune pentru cei ce simt: mirosul, zâmbetul, culorile, dar nu văd frumuseţea lor.

Dincolo de OBSTACOLE suntem NOI – cei care putem să le oferim o viaţă mai bună, un mediu accesibil si operaţional pentru A SIMŢI, A TRĂI, A RELAŢIONA, intr-un mod mai simplu si eficient, la fel ca toţi ceilalţi.

Asociaţia Nevăzătorilor din Romania, prin secţia sa – Vatra Luminoasă – care funcţionează ca Unitate Protejată, începând cu luna august 2016, reprezentând drepturile celor peste 100.000 de nevăzători din toată ţara, vă propune o colaborare pentru achiziţionarea unor produse şi servicii in baza Legii 448/2006, prin care aveţi avantajul scutirii unor impozite şi taxe prevăzute de lege, precum şi satisfacţia unei realizări solidare într- un scop nobil.

Asociaţia vă pune la dispoziţie prin secţia sa - Vatra Luminoasă - o gamă largă de produse ce pot fi achiziţionate în baza legii mai sus menţionate precum: hărţi tactile, servicii de transcriere si tipărire braille, servicii de masaj, produse de birotică și papetarie, echipamente de protecţie, mobilier, ambalaje carton, alte produse și servicii diverse pe bază de comandă fermă.

Autorităţile si instituţiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puţin 50 de angajaţi, pot să achiziţioneze produse sau servicii realizate/intermediate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate in unităţile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, in sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, in condiţiile prevăzute de lege.

Venim in sprijinul dumneavoastră cu seriozitate, servicii prompte şi calitate.

Preţul ofertelor se face în funcţie de cererile dumneavoastră.

UNITATE PROTEJATĂ – ASOCIAȚIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA BUCUREȘTI - SECȚIA „VATRA LUMINOASĂ”

CIF : 4314871
Autorizație de funcționare ca unitate protejată nr.1755/ 05.08.2016
Cont bancar RO41RNCB0073049977790168 deschis la B.C.R.

Adresa: str. Vatra Luminoasă, nr. 108 Bis, sector 2, București

Persoane de contact:
Președinte Tudorel Tupiluși
0748166550
Reprezentant unitate protejată Popa Cristiana
0731.649.604
upvatraluminoasa@anvr.ro