Noutăți

Premieră la Comisia Fullbright în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor

Data publicării: vineri, 5 decembrie 2014

În data de 2 decembrie, la sediul Comisie Fullbright din Bucureşti, a avut loc inaugurarea secţiunii pentru tehnologia de acces dedicată nevăzătorilor şi slab văzătorilor. În prezenţa doamnei Marjorie Stern, ataşat cultural al ambasadei SUA in Romania, a doamnei Patricia Pittarelli, şefa secţiunii pentru dizabilitate din cadrul Departamentului de Stat de la Washington şi a doamnei Laurie Rubin, mezzosoprană si scriitoare, specialişti ai Asociaţiei Nevăzătorilor au făcut demonstraţii cu programul de sinteză vocală, cu aplicaţia Zoom text şi cu diverse lupe electronice.

ANR a fost reprezentată de Petre Danci, Alexandru Voican, Cătălin Popescu, Oana Comănescu şi prof. Iulian Lesneanu de la liceul „Regina Elisabeta”.

Comisia Fullbright este este un program de schimburi culturale, ştiinţifice şi educaţionale desfăşurat de Statele Unite ale Americii în întreaga lume. Acesta a fost demarat în 1946, la iniţiativa senatorului de Arkansas J. William Fulbright iar în prezent este coordonat de Biroul Afacerilor Culturale şi Educaţionale al Departamentului de Stat din SUA.