Noutăți

Cardul European de Dizabilitate

Data publicării: vineri, 21 octombrie 2016

Cardul European de Dizabilitate

 

Dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul ca Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au început colectarea cererilor în vederea emiterii Cardului European de Dizabilitate.

Cardul European pentru Dizabilitate este instrumentul prin care persoanele cu nevoi speciale pot beneficia de acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, în statele membre ale Uniunii Europene, participante la proiectul  Asigurarea mobilităţii pentru persoane cu dizabilităţi în România şi Europa. Ţările incluse în acest proiect, pe lângă România, sunt Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda şi Malta.

Scopul proiectului este facilitarea mobilităţii transnaţionale prin intermediul emiterii Cardului European pentru Dizabilitate. Proiectul se adresează unui grup ţintă de 50.000 de persoane cu dizabilităţi din România. Tot câte 50.000 de astfel de carduri vor fi emise în alte şapte ţări din UE. Proiectul reprezintă un model pilot la nivel european pentru asigurarea incluziunii sociale prin participarea la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber a persoanelor cu dizabilităţi, în România şi în alte state membre UE participante în proiect.

De acest card pot beneficia persoanele cu dizabilităţi (copii şi adulţi), în baza certificatului de încadrare într-un grad de handicap (grav, accentuat, mediu sau uşor).

Cardul este nominal, netransmisibil, se eliberează doar la cerere, fiind valabil de la 01 ianuarie 2017 până în luna august 2020.

Modelul de cerere îl puteţi descărca de aici dar pentru mai multe informaţii privind documentele necesare obţinerii cardului vă rugăm să contactaţi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de pe raza judeţului unde aveţi domiciliul.

Mult success!

 

Cu cele mai bune gânduri,

Ioana Seremet

Secretar General