Noutăți

Lista știrilor din categoria

Deciziile Consiliului Director al ANR (21 noiembrie 2017)

ANR | luni, 27 noiembrie 2017

Bun găsit, Deciziile Consiliului Director Naţional din 21 noiembrie 2017 pot fi citite aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

Locuri de muncă pentru deficienții de vedere

ANR | joi, 12 octombrie 2017

Locuri de muncă pentru deficienții de vedere Asociația Nevăzătorilor din România  a reușit, în ultima perioadă, plasarea pe piața forței de muncă din Botoșani și București a 6 nevăzători în posturile de muncitori ambalaje articole din carton și operator calculator. Pentru a intensifica demersurile noastre ș

Poziţia ANR faţă de prevederile OUG 60/2017 referitoare la unităţile protejate

ANR | luni, 21 august 2017

Având în vedere modul eronat în care a fost prezentată în spaţiul public poziţia organizaţiei noastre faţă de prevederile OUG 60/2017 referitoare la creşterea valorii prestaţiilor sociale şi la unităţile protejate autorizate, precizăm următoarele: Susţinem fără rezerve existenţa unităţilor protejate, ca o

Deciziile Consiliului Director al ANR (19 iulie 2017)

ANR | joi, 20 iulie 2017

Deciziile Consiliului Director al ANR (19 iulie 2017) Bun găsit, Vă informăm că Deciziile Consiliului Director Naţional din 19 iulie 2017 pot fi citite aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

Problemele nevăzătorilor în audiență la Ministrul Muncii și Justiției Sociale

ANR | vineri, 14 iulie 2017

Problemele nevăzătorilor în audiență la Ministrul Muncii și Justiției Sociale           Președintele Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), domnul Tudorel Tupiluși, a fost primit ieri, 13 iulie, de către doamna Ministru al Muncii și Justiției Sociale Lia Olguţa Vasilescu, pentru o discuţie

MAX RELAX angajează terapeuți masaj

ANR | joi, 6 iulie 2017

MAX RELAX angajează terapeuți masaj în orașele: București, Timișoara, Brașov, Arad, Ploiești și Pitești.   Iți dorești un loc de muncă stabil și sigur? Dacă ai o atitudine pozitivă și iți place să faci masaj, te vrem în echipa noastră! Contactează-ne acum la nr. de telefon: 0765 562 256. Max Relax iți ofer

Semnează petiţia pentru semafoare acustice în Arad

ANR | joi, 22 iunie 2017

Semnează petiţia pentru semafoare acustice în Arad Un grup de tineri voluntari de la European Voluntary Service au iniţiat petiţia "Doar cu un sunet poţi schimba o viaţă" care are ca scop convingerea administraţiei locale a oraşului Arad de necesitatea instalării semoafoarelor acustice în localitate. Vă rugăm să semnaţi

Active Life Romania angajează terapeuți maseuri

ANR | miercuri, 21 iunie 2017

Active Life Romania angajează terapeuți maseuri Compania Active Life Romania angajează terapeuți maseuri pentru program „full time” sau „part time” în București și orașele Brașov, Bacău, Iași, Cluj, Timișoara, Sibiu și Constanța. Dacă ești motivat și pasionat să ajuți oamenii să obțină o postură

Cursul “Radioul – o meserie pentru nevăzători”, la final

ANR | luni, 19 iunie 2017

Cursul “Radioul – o meserie pentru nevăzători”, la final   Cursul “Radioul – o meserie pentru nevăzători” organizat în premieră de Asociația Nevăzătorilor din  România, susținut de Asociația Culturală Green Sugar Concept și finanțat de Ministerul Muncii și Justiției Sociale

Proiectul noului Statut al Asociaţiei Nevăzătorilor din România în dezbatere

ANR | joi, 15 iunie 2017

Proiectul noului Statut al Asociaţiei Nevăzătorilor din România în dezbatereÎn conformitate cu deciziile Adunării Generale a ANR punem în dezbatere proiectul noului Statut al organizaţiei.Propunerile şi sugestiile sunt aşteptate pe adresa de e-mail special creată statutanvr@gmail.com până la 16 octombrie 2017. Ne exprimăm

”Radioul – o meserie pentru nevăzători”- ziua a doua

ANR | joi, 8 iunie 2017

”Radioul – o meserie pentru nevăzători”- ziua a doua Profesioniştii de la Asociaţia Culturală Green Sugar Concept au apelat la experinţa realizatorului de programe muzicale de la Radio Romania Actualităţi, Bogdan Pavlică, pentru a introduce cursanţii în lumea muzicii uşoare româneşti prin audiţiile asistate. Mulţumim fru

A început cursul ”Radioul – o meserie pentru nevăzători”!

ANR | miercuri, 7 iunie 2017

Cursul ”Radioul – o meserie pentru nevăzători” a început ieri la BucureştiÎncă din prima zi, tinerii participanţi au avut parte de o surpriză din partea specialiştilor de radio care susţin cursurile. Adrian Irimia, de la Radio România Bucureşti FM, a fost invitat să suţină ora de audiţii asistate. Îi mulţumim frumos pentru

In memoriam Teodor Lăpădatu

ANR | sâmbătă, 13 mai 2017

Asociaţia Nevăzătorilor din România anunţă cu profund regret că vineri, 12 mai 2017, a încetat din viaţă la Bucureşti domnul Teodor Lăpădatu, cel care a condus timp de un sfert de secol, ca preşedinte şi apoi ca prim-vicepreşedinte, destinele asociaţiei noastre, având o contribuţie decisivă, după cum bine se şti

Toyota Aygo, un cadou de Paști sperat și neașteptat

ANR | vineri, 28 aprilie 2017

Toyota Aygo, un cadou de Paști sperat și neașteptat   Consiliul Director al Asociației Nevăzătorilor din România adresează și pe această cale mulțumiri călduroase  companiei Toyota Romania Srl pentru autoturismul marca Toyota Aygo oferit. Grație eforturilor și demersurilor insistente ale colegului nostru Cristian Vas

Curs de radio pentru nevăzători

ANR | joi, 27 aprilie 2017

Curs de radio pentru nevăzători   Asociația Nevăzătorilor din România are bucuria de a anunța că organizează, în premieră, un curs de radio destinat persoanelor cu deficiență vizuală. Acțiunea se înscrie în seria încercărilor de a identifica noi oportunități de dezvoltare profesională pentru nev

Loc de muncă - Coordonator pentru Managementul Cunoașterii și al Învățării

ANR | vineri, 21 aprilie 2017

Consorțiul Internațional al Dizabilității și Dezvoltării caută Coordonator pentru Managementul Cunoașterii și al Învățării în dezvoltarea incluziunii persoanelor cu dizabilități   Forum European al Dizabilității (EDF) și Consorțiul Internațional al Dizabilității și Dezvoltării (IDDC) fac parte din Consorți

Deciziile Consiliului Director al ANR (Bistrița, 22 martie 2017)

ANR | miercuri, 29 martie 2017

Bun găsit, Vă informăm că Deciziile Consiliului Director Naţional din 22 martie 2017 pot fi citite aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

Deciziile Consiliului Director al ANR (Bucureşti, 21 februarie 2017)

ANR | miercuri, 22 februarie 2017

Bun găsit, Vă informăm că Deciziile Consiliului Director Naţional din 21 februarie 2017 pot fi citite aici Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

Intâlnire cu Principele Radu al României

ANR | vineri, 17 februarie 2017

Intâlnire cu Principele Radu al României   Ne face o deosebită placere să vă anunţăm că preşedintele ANR, domnul Tudorel Tupiluşi, a avut, în data de 16 februarie 2017, ora 16:00, o întâlnire de excepţie cu Alteţa Sa Regală Principele Radu al României. Întrevederea a vut loc la Palatul El

Ochiul Interior la 25 de ani

ANR | vineri, 17 februarie 2017

Ochiul Interior la 25 de ani Pe 17 februarie 1992 era difuzată pentru prima dată, la principalul post național de radio, “România Actualități”, emisiunea “Ochiul Interior”. Realizată de un nevăzător, profesorul și scriitorul Radu Sergiu Ruba, ea urma să prezinte aspecte relevante privind specificul, activit

Ceasuri mecanice braille Vostok – înscrieri până la 20 februarie

ANR | vineri, 10 februarie 2017

Ceasuri mecanice braille Vostok – înscrieri până la 20 februarie Persoanele care doresc să achiziționeze ceasuri mecanice brailleVostok produse în Federția Rusă se pot adresa filialelor teritoriale ale ANR de care aparțin. Înscrierile până la data de 20 februarie. Menționăm că prețul ceasurilor este

Pelerinajul nevăzătorilor români în Ţara Sfântă

ANR | luni, 30 ianuarie 2017

                       Pelerinajul nevăzătorilor români în Ţara Sfântă Reporterul Trinitas TV Ana Soviani a realizat un material de excepţie despre pelerinajul în Ţara Sfântă al primului grup de nevăzători români, organizat sub egida asociație

Donatie de imbracaminte pentru Scoala gimnaziala pentru deficienti de vedere din Bucuresti

ANR | joi, 22 decembrie 2016

Donaţie de îmbrăcăminte pentru elevii Şcolii gimnaziale pentru deficienţi de vedere din Bucureşti   În pragul Crăciunului, Asociația Nevăzătorilor din România a donat elevilor de la Şcoala gimnazială specială pentru deficienți de vedere din Bucureşti o gamă largă de articole de îmbrăcăminte cu ocazi

Sarbatori fericite!

ANR | marţi, 20 decembrie 2016

Dragi prieteni, În prag de sărbătoare, Asociaţia Nevăzătorilor din România, urează tuturor membrilor şi susţinătorilor asociaţiei Crăciun Fericit și un An Nou care să vă împlinească în cât mai mare măsură speranțele puse în el. Sperăm ca 2017 să aducă mai multe împliniri şi bucurii &

O intalnire de succes Motivation si Florin

ANR | marţi, 20 decembrie 2016

O întâlnire de succes Motivation şi Florin Asociaţia Nevăzătorilor din România a început anul aceasta colaborarea cu Fundaţia Motivation pentru a ajuta deficienţii de vedere în căutarea unui loc de muncă. În cele ce urmează vă prezentăm povestea de succes a lui Florin, membru al organizaţiei noastre.

Un premiu prestigios

ANR | marţi, 20 decembrie 2016

Un premiu prestigios Avem bucuria de a vă anunţa că vineri, 16 decembrie 2016, domnul profesor Radu Sergiu Ruba a fost distins de către Academia Română cu Premiul naţional "Ion Creangă pe anul 2014, pentru romanul "O vară ce nu mai apune" (apărut la editura Humanitas,). Premiul, unul dintre cele mai prestigioase din ţara noastră,

Deciziile Consiliului Director al ANR - 29 septembrie 2016

ANR | luni, 5 decembrie 2016

Bun găsit, Deciziile Consiliului Director naţional din 28 noiembrie 2016 au fost publicate aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA LA MOMENT FESTIV

ANR | duminică, 27 noiembrie 2016

COMUNICAT DE PRESĂ ASOCIAŢIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA LA MOMENT FESTIV   Asociaţia Nevăzătorilor din România sărbătoreşte, în 2016, 60 de ani de existenţă în forma sa actuală şi 110 ani de la înfiinţarea ei de către Regina Elisabeta. Evenimentul va avea loc luni, 28 noiembrie a.c., la hotel Ib

Anunt Grup de suport pentru angajare

ANR | vineri, 11 noiembrie 2016

Grup de suport pentru angajare   Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să se angajeze sau să-și schimbe locul de muncă, Asociația Nevăzătorilor din România dorește să organizeze, la sediul Consiliului Director din București, un grup de suport unde persoanele deficiente de vedere, indiferent de pregătire, pot gă

Cardul European de Dizabilitate

ANR | vineri, 21 octombrie 2016

Cardul European de Dizabilitate   Dorim să vă aducem la cunoştinţă faptul ca Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au început colectarea cererilor în vederea emiterii Cardului European de Dizabilitate. Cardul European pentru Dizabilitate este instrumentul prin care persoanele cu nevoi special

Impactul lunii septembrie

ANR | marţi, 18 octombrie 2016

Dragi prieteni şi abonaţi ai revistei Impact, Cu mult drag vă anunţăm apariţia numărului 137 al revistei audio Impact, pentru luna septembrie, cu informaţii noi şi incitante. Pentru abonamente şi sugestii vă rugăm să ne contactaţi pe adresa de email impact@anvr.ro.   Cu cele mai bune gânduri, Redacţia Impact

Precizările legate de cuantumul indeminzaţiei de însoţitor

ANR | luni, 17 octombrie 2016

Precizările legate de cuantumul indeminzaţiei de însoţitor   Urmare a numeroaselor confuzii apărute în comunitatea nevăzătorilor ca urmare a apariţiei Ordonanţei de Urgenţă nr. 20 din 2016 cu privire la creşterile salariale din sistemul medical, Consiliul Director al ANR a solicitat Ministerului Muncii, Familiei, Prote

BLIND MOBILITY DAY

ANR | vineri, 14 octombrie 2016

INVITAȚIE BLIND MOBILITY DAY Asociaţia Tandem și Asociatia Nevăzătorilor din România, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități vă invită sâmbătă 15 octombrie 2016 la evenimentul Blind Mobility Day de promovare a primei aplicații de GPS pietonal din România destinată persoanelor

Deciziile Consiliului Director al ANR - 29 septembrie 2016

ANR | miercuri, 5 octombrie 2016

Bun găsit, Deciziile Consiliului Director naţional din 29 septembrie 2016 le puteţi citi aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General

Omul care a învins sistemul cu ochii închişi. Un nevăzător a demonstrat în instanţă cât de oarbe sunt standardele ocupaţionale din România

ANR | luni, 19 septembrie 2016

Articol din ziarul Adevărul Omul care a învins sistemul cu ochii închişi. Un nevăzător a demonstrat în instanţă cât de oarbe sunt standardele ocupaţionale din România De Cristina Stancu   O regulă instituită în anul 2000 excludea persoanele cu deficienţe de văz dintre cele competente pentru me

Important castig de cauza in procesul legat de meseria de maseur

ANR | joi, 8 septembrie 2016

Important câștig de cauză în procesul cu Autoritatea Națională pentru Calificări legat de standardul ocupațional al meseriei de maseur                Dorim să vă informăm cu multă bucurie faptul ca acțiunea în judecată a Autorității Naționale de Calificări (ANC) de a anula

Primarul General Gabriela Firea promite public sprijin pentru Centrul de Reabilitare al Nevazatorilor

ANR | duminică, 7 august 2016

COMUNICAT DE PRESĂ Primarul General, Gabriela Firea, s-a întâlnit, la sediul Municipalității, cu reprezentanții Asociației Nevăzătorilor din România, ca urmare a solicitării venite din partea acestora privind finalizarea Centrului Social și de Reabilitare pentru nevăzători. Solicitarea făcută de președintele Asocia

Deciziile Consiliului Director al ANR - 14 iulie 2016

ANR | joi, 21 iulie 2016

Bun găsit, Deciziile Consiliului Director naţional din 14 iulie 2016 le puteţi citi aici. Cu cele mai bune gânduri, Ioana Şeremet Secretar General  

Ajută! Copiii nevăzători au nevoie de tine!

ANR | joi, 21 iulie 2016

Ajută! Copiii nevăzători au nevoie de tine!           Asociația Nevăzătorilor din România caută doritori voluntari pentru a corecta documente „word” rezultate în urma scanării unor manuale școlare, destinate copiilor cu deficiență vizuală.  Mulți copii deficienți de vedere, care n

"Weekend-ul Prieteniei" - Ghioroc, judetul Arad

ANR | marţi, 12 iulie 2016

"Weekend-ul prieteniei"             Organizația de Tineret din cadrul Asociației Nevăzătorilor din România, filiala județeana Arad, organizează în localitatea Ghioroc, în perioada 22-24 iulie, prima ediție a "Weekend-ului prieteniei" care va cuprinde un concurs de interpretare muzicală și u

Anunt angajare operator Call Center Metropolitan Life Bucuresti

ANR | joi, 7 iulie 2016

Compania de asigurări Metropolitan Life angajează operatori pentru Call Center-ul din București. Având în vedere faptul că meseria de operator Call Center poate fi prestată de deficienții de vedere, Asociația Nevăzătorilor din România a dorit să fructifice această oportunitate pentru persoanele cu dizabilități vizual

Cursuri angajare sustinute de IBM

ANR | miercuri, 6 iulie 2016

Cursuri pregătitoare în vederea angajării IBM organizează gratuit vineri 8 iulie, la sediul din București  (IBM – Victoriei Center) următoarele cursuri dedicate tinerilor cu dizabilități: -Cum sa ne construim CV - ul -Cum sa ne pregătim pentru interviu  -Abilități de prezentare/public speaking Număr de locuri 20.

Anunt angajare firma arhivare Bucuresti si Ramnicu Valcea

ANR | luni, 4 iulie 2016

Anunț angajare firmă arhivare București și Râmnicu Vâlcea         Ca urmare a demersurilor organizației noastre, am obținut o ofertă de locuri de muncă pentru deficienți de vedere, de la o unitate protejată specializată în servicii de arhivare documente din Râmnicu Vâlcea cu punct de luc

Adresa de e-mail la care puteţi trimite propunerile pentru modificarea Statutului ANR

ANR | miercuri, 1 iunie 2016

Începând de azi puteţi trimite propunerile privind modificarea Statutului ANR              Urmare a deciziei Consiliului Director naţional de a convoca, în prima sa şedinţă în luna iulie, Comisia pentru modificarea Statutului vă comunicăm că adresa de e-mail la care membrii organi

Cursuri de perfecţionare în arta masajului

ANR | miercuri, 1 iunie 2016

Cursuri de perfecționare și de pregătire continuă a persoanelor care practică terapia prin masaj medical și prin diferite tehnici complementare particulare              Cunoscând tradiţia seculară în domeniul balnear a judeţului Vâlcea, zonă care a oferit posibilitatea maseurilor nev

INTALNIRE DE SUFLET PENTRU NEVAZATORII BRASOVENI

ANR | vineri, 22 aprilie 2016

ÎNTÂLNIRE  DE SUFLET PENTRU NEVĂZĂTORII BRAŞOVENI           O parte dintre membrii filialei Braşov a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, au avut, duminică 10 aprilie, placuta surpriză de a se întâlni cu Preşedintele Lions Club International.         

Informare activitati recente ale conducerii operative a ANR

ANR | miercuri, 10 februarie 2016

Activităţi recente ale conducerii operative a Asociaţiei Nevăzătorilor din România          Activitatea conducerii operative a ANR a stat, la început de 2016, sub semnul a trei priorităţi: obţinerea unei decizii oficiale de majorare a cuantumului indemnizaţiei de însoţitor pentru nevăzători

COMUNICAT DE PRESĂ

ANR | marţi, 26 ianuarie 2016

ASOCIAȚIA NEVĂZĂTORILOR DIN ROMÂNIA, organizație neguvernamentală națională cu peste 60.000 de membri și 60 de ani de activitate neîntreruptă în slujba persoanelor cu deficiențe vizuale, denunță cu fermitate acțiunea de protest constând în greava foamei, inițiată luni, 25 ianuarie 2016, în fața Mi

Deciziile Consiliului Director al ANR - 14 ianuarie 2016

ANR | joi, 21 ianuarie 2016

Deciziile Consiliului Director al ANR (Bucureşti, 14 ianuarie 2016)         Întrunit la Bucureşti, pentru prima sa şedinţă din acest an, Consiliul Director al ANR a adoptat următoarele hotărâri: Aprobarea organigramei personalului angajat la nivelul serviciilor Consiliului Director Naţional pentru anul

Sărbători fericite!

ANR | joi, 17 decembrie 2015

În prag de sărbătoare, Asociația Nevăzătorilor din România, vă urează, nu doar în scris ci și cu vorba (după cum puteți asculta în felicitarea audio), Crăciun Fericit și un An Nou care să vă împlinească în cât mai mare măsură speranțele puse în el. La mulți ani!

Informare despre demersurile facute in luna decembrie 2015

ANR | miercuri, 16 decembrie 2015

          Informare despre demersurile făcute în luna decembrie           Vă prezentăm un rezumat al principalelor întâlniri de lucru pe care conducerea operativă a Asociației Nevăzătorilor din România le-a avut în luna decembrie cu reprezentanți ai autorităț

Rezultatul consultarii membrilor AG ANR cu privire la componenta Comisiei pentru modificarea Statutului

ANR | marţi, 8 decembrie 2015

         Comunicarea        În urma consultării membrilor Adunării Generale a Reprezentanților Asociației Nevăzătorilor din România cu privire la componența Comisiei pentru modificarea Statutului ANR, vă comunicăm voturile exprimate în scris după cum urmează:  &nb

Deciziile Adunarii Generale ANR

ANR | vineri, 18 septembrie 2015

Deciziile Adunării Generale a Reprezentanţilor Asociaţiei Nevăzătorilor din România (ANR) Târgu Mureș – 15 septembrie 2015    Întrunită în data de 15 septembrie 2015 la Târgu Mureș, Adunarea Generală a Reprezentanţilor ANR a luat următoarele hotărâri: Aprobarea Raportului narat

COMUNICAT DE PRESĂ

ANR | vineri, 18 septembrie 2015

O nouă conducere la Asociaţia Nevăzătorilor din România          Pe data de 15 septembrie 2015, a avut loc, la Târgu Mureş, Adunarea Generală Electorală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, formată din 76 de delegaţi reprezentanţi, de pe întreg teritoriul ţării. Cu acest prilej, a

Depunere candidatura Presedinte si Prim-vicepresedinte ANR

ANR | luni, 31 august 2015

Stimați reprezentanți în Adunarea Generală a Reprezentanților Asociației Nevăzătorilor din România,               Având în vedere Convocarea Adunării Generale pentru data de 15 septembrie 2015, membrii reprezentanți, doritori să candideze la funcțiile d

Completare - Depunere candidatura Presedinte si Prim-vicepresedinte ANR

ANR | luni, 31 august 2015

Completare la condiții pentru ocuparea funcției de Președinte al Asociației Nevăzătorilor din România. Conform art. 23 alin (3) din Statutul asociației: „Funcţia de preşedinte al Asociaţiei Nevăzătorilor din România trebuie să fie ocupată de o persoană cu studii superioare.”

Informare demersuri si actiuni ANR

ANR | joi, 27 august 2015

Informare asupra demersurilor realizate de Asociația Nevăzătorilor din România pe lângă autoritățile statului cu privire la drepturile și îmbunătățirea condițiilor de viață a persoanelor cu dizabilități vizuale. Ca urmare a ședinței de lucru din luna august, avută în cadrul Consiliului de analiză a prob

COMUNICAT DE PRESĂ

ANR | marţi, 25 august 2015

COMUNICAT DE PRESĂ   Asociația Nevăzătorilor din România, organizația națională reprezentativă a persoanelor cu deficiență vizuală, recunoscută ca având statut de utilitate publică, prin H.G. 1033/03.09.2008, se dezice în mod categoric de acțiunea de protest din data de 25 august 2015, inițiată la București

Regulamentul Electoral al Asociaţiei Nevăzătorilor din România pentru anul 2015

ANR | vineri, 20 martie 2015

I. Alegeri la nivel de filialăÎnainte de a demara procesul electoral (alegerile la nivelul grupelor), filialele ANR trebuie să adopte noul lor Statut, in concordanta cu cel aprobat la nivel naţional de Adunarea Generală a Asociaţiei Nevăzătorilor din România în şedinţa din 25 septembrie 2014 şi validat de Judecătoria se

Anexa 1 – Calendarul alegerilor în cadrul filialelor ANR

ANR | vineri, 20 martie 2015

1.Bihor-Sălaj – 22 aprilie (T. Lapadatu si I.S. Podina)2.Satu Mare – 24 aprilie (T. Lapadatu si I. Boit)3.Neamț 28 aprilie – (T. Tupilusi)4.Botoșani – 5 mai (T. Lapadatu)5.Timiș- Caraș Severin – 4 iunie (I. Boit si I. Podosu)6.Arad – 5 iunie (I. Boit si I. Podosu)7.Galați – 5 iunie (T. Lapadatu si T.

Anexa 2 – Numărul de reprezentanți din cadrul filialelor ANR la Adunarea Generală a Reprezentanților Asociației Nevăzătorilor din România

ANR | vineri, 20 martie 2015

1.ALBA-HUNEDOARA – 1 reprezentant2.ARAD – 2 reprezentanți + 1 profesor3.ARGEŞ – 3 reprezentanți4.BACĂU – 3 reprezentanți5.BIHOR-SĂLAJ – 4 reprezentanți6.BISTRIŢA – 2 reprezentanți7.BOTOŞANI – 3 reprezentanți8.BRAŞOV – 1 reprezentant9.BRĂILA – 2 reprezentanți10.BUCUREŞTI – 2

Comunicat de presă

ANR | joi, 4 decembrie 2014

Consiliul Director al Asociaţiei Nevăzătorilor din România, întrunit la Bucureşti, în şedinţă de urgenţă, în data de 3 decembrie a.c. a admis autosuspendarea din funcţia de preşedinte al organizaţiei a domnului Radu Sergiu Ruba, căruia i s-au acordat alte atribuţii în cadrul serviciului cultural al organi

Deciziile Consiliului Director al ANR (Bucureşti, 28 noiembrie 2016)

ANR | vineri, 28 noiembrie 2014

În şedinţa din data de 28 noiembrie a.c., desfăşurată la Bucureşti, Consiliul Director al ANR a adoptat următoarele hotărâri:   Aprobarea organigramei pentru anul 2017 la nivelul serviciilor Consiliului Director Naţional. Menţinerea valorilor de referinţă actuale a cotizaţiei de membru ANR pentru anul 2017: 100 lei pen