Calendar

Evenimente curente și viitoare

vineri27octombrie 2017

Festivalul de muzică uşoară şi folk "Vasile Snacoveanu"

de vineri, 27 octombrie 2017 până duminică, 29 octombrie 2017

Va avea loc la Focşani în organizarea noii filiale ANR Vrancea.

 
miercuri15noiembrie 2017

Concursul de creaţie literară „Carmen Sylva”

miercuri, 15 noiembrie 2017

Se va bucura din acest an de Înaltul Patronaj al Casei Regale.

Lucrările de poezie, proză, jurnalism (reportaj de presă sau interviu) și pentru secțiunea experimentală “Portret al femeii nevăzătoare” pot fi trimise atât prin poștă, în scriere braille sau în scriere obișnuită, cât și prin e-mail pe adresa literanoastră@anvr.ro, până la data de 15 noiembrie 2017. 

Autorii care au trimis lucrări în anii 2015 și 2016, ani în care concursul nu s-a putut desfășura din lipsă de participanți, sunt rugați să retrimită textele pentru a intra în competiție.

 

Evenimente trecute

Alaltăieri21octombrie 2017

Finalele concursurilor naţionale „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

Alaltăieri, 21 octombrie 2017

Vor avea loc la Suceava în organizarea filialei județene.

 
sâmbătă 7octombrie 2017

Faza zonală a concursurilor naţionale „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

sâmbătă, 7 octombrie 2017

Filialele ANR Constanţa, Braşov şi Botoşani vor fi responsabile de organizarea concursurilor zonale.

 
sâmbătă30septembrie 2017

„Memorialul Viorel Crăciun" - concurs de şah rapid

sâmbătă, 30 septembrie 2017

Se va desfășura la București pe parcursul unei singure zi.

 
sâmbătă23septembrie 2017

Faza pe filială a concursurilor naţionale „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

sâmbătă, 23 septembrie 2017
 
luni28august 2017

Campionatul naţional individual de şah pentru nevăzători

de luni, 28 august 2017 până luni, 4 septembrie 2017

Se va desfășura în organizarea filialei ANR Iași.

 
luni19iunie 2017

Festivalul "Ion Blăjan"

de luni, 19 iunie 2017 până miercuri, 21 iunie 2017

Va avea loc la Brașov în organizarea filialei locale a ANR.

 
marţi 6iunie 2017

Cursul ”Radioul – o meserie pentru nevăzători”

de marţi, 6 iunie 2017 până vineri, 16 iunie 2017

Va avea loc la Bucureşti în organizarea Consiliului Director al ANR.

 
sâmbătă13mai 2017

Concursul de șah rapid "Memorialul Viorel Crăciun"

sâmbătă, 13 mai 2017

Cea de a unsprezecea ediție va avea loc la sediul Liceului Tehnologic Special „Regina Elisabeta” în organizarea Consiliului Director Național.

 
vineri 5mai 2017

Cupa României la Goalball

de vineri, 5 mai 2017 până duminică, 7 mai 2017

Se va desfășura în organizarea filialei Bacău.

 
luni 1mai 2017

„Memorialul de Şah Francisc Cori”

de luni, 1 mai 2017 până sâmbătă, 6 mai 2017

Concursul de șah rezervat elevilor din şcolile pentru deficienţi de vedere, se va desfăşura anul acesta la Liceul "Moldova" din Târgu Frumos (jud. Iaşi).

 
sâmbătă22aprilie 2017

Finala Campionatului Naţional de Popice

de sâmbătă, 22 aprilie 2017 până luni, 24 aprilie 2017

Va avea loc la Târgu Mureș în organizarea filialei ANR Mureș.

 
marţi11aprilie 2017

Concursul „Braille junior”

marţi, 11 aprilie 2017

Concursul de lectură rapidă şi corectă în braille va avea loc la Buzău, cuprins ca probă în cadrul Concursului naţional al elevilor din şcolile pentru deficienţi de vedere, organizat de Ministerul Educaţiei. Întrecerea cititorilor braille se va desfăşura pe două secţiuni: gimnaziu şi liceu. 

 
sâmbătă 8aprilie 2017

Finalele concursurilor naţionale "Prietenii cărţii braille" şi "Performanţa braille"

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Vor avea loc la Sibiu, în organizarea filialei Sibiu.

 
sâmbătă 1aprilie 2017

Faza zonală a concursurilor naţionale "Prietenii cărţii braille" şi "Performanţa braille"

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Vor avea loc în organizarea filialelor Prahova şi Harghita-Covasna.

 
sâmbătă 1aprilie 2017

Turneul de calificare IBSA la Campiontul European de Fotbal

de sâmbătă, 1 aprilie 2017 până duminică, 9 aprilie 2017

Va avea loc la Bacău.

 
sâmbătă18martie 2017

Faza pe filială a concursurilor naţionale "Prietenii cărţii braille" şi "Performanța braille"

sâmbătă, 18 martie 2017

Concursul "Performanța braille" va cuprinde în acest an, pentru prima dată, o probă de scriere rapidă şi corectă.

 

 
vineri 3martie 2017

"Condiția și promovarea femeii deficiente de vedere în contextul socio - economic actual"

de vineri, 3 martie 2017 până duminică, 5 martie 2017

Va avea loc la Pitești în organizarea filialei Argeș.

 
joi27octombrie 2016

Festivalul de muzică uşoară şi folk "Vasile Snacoveanu"

de joi, 27 octombrie 2016 până sâmbătă, 29 octombrie 2016

Are loc la Piteşti în organizarea filialei Argeş.

 
vineri21octombrie 2016

Concursurile „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

de vineri, 21 octombrie 2016 până duminică, 23 octombrie 2016

Finalele concursurilor culturale au loc la Cluj - Napoca în organizarea filialei ANR Cluj.

 
vineri21octombrie 2016

Turneul Internaţional de Fotbal pentru Nevăzători

de vineri, 21 octombrie 2016 până duminică, 23 octombrie 2016

Are loc la Bacău în organizarea filialei ANR Bacău.

 
sâmbătă 8octombrie 2016

Concursurile „Pe meridianele lumii” şi „Imaginea ta contează”

sâmbătă, 8 octombrie 2016

Fazele zonale ale concursurilor culturale în organizarea filialelor ANR Alba, Bacău şi Gorj.

 
duminică 2octombrie 2016

Campionatul Mondial Individual de Şah IBSA pentru Nevăzători

de duminică, 2 octombrie 2016 până joi, 13 octombrie 2016

Prima ediţie a concursului are loc la Călimăneşti. Rezultatele în timp real le puteţi urmări aici.

 
luni19septembrie 2016

Campionatul Naţional de Goalball

de luni, 19 septembrie 2016 până miercuri, 21 septembrie 2016

Are loc la Cluj-Napoca în organizarea filialei ANR Cluj.

 
luni 5septembrie 2016

Campionatul Naţional de Şah

de luni, 5 septembrie 2016 până luni, 12 septembrie 2016

Are loc la Albac în organizarea filialei ANR Alba. Rezultatele le puteţi urmări în timp real aici si ale concursului BLITZ aici. 

 
vineri22iulie 2016

Weekend-ul Prieteniei

de vineri, 22 iulie 2016 până duminică, 24 iulie 2016

va avea loc în localitatea Ghioroc, județul Arad în organizarea Comisiei de tineret a filialei ANR Arad.

Mai multe amănunte aici.

 
marţi28iunie 2016

Festivalul "Ion Blajan"

de marţi, 28 iunie 2016 până joi, 30 iunie 2016

Concursul național de folclor, romanțe și umor va avea loc la Râmnicu Vâlcea în organizarea filialei Vâlcea.

 
vineri 3iunie 2016

Cursuri de perfecţionare în arta masajului

de vineri, 3 iunie 2016 până duminică, 5 iunie 2016

Cursuri de perfecţionare şi de pregătire continuă a persoanelor care practică terapia prin masaj medical şi prin diferite tehnici complementare particulare susţinute prin generozitatea domnului Anghel Diaconu la sediul filialei ANR Vâlcea.

 
vineri 6mai 2016

Finalele Concursurilor „Prietenii cartii braille” si „Lectura rapida si corecta in braille”

de vineri, 6 mai 2016 până duminică, 8 mai 2016

Va avea loc la Bistriţa în organizarea filialei Bistriţa - Năsăud. Bibliografia concursului este „Viaţa lui George Coşbuc” de Gavril Scridon marcând astfel împlinirea a 150 de ani de la naşterea poetului.

 
duminică 1mai 2016

Concursul de eseuri „Onkyo Braille”

duminică, 1 mai 2016

Termenul limită pentru trimiterea lucrărilor pe adresa Consiliului Director al ANR.

 
sâmbătă23aprilie 2016

Concursurile „Prietenii cartii braille” si „Lectura rapida si corecta in braille” faza zonala

sâmbătă, 23 aprilie 2016

Zona de est - în organizarea filialei Buzău - Vrancea. Vor participa concurenţii filialelor Buzău-Vrancea, Argeş, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Prahova, Suceava şi Vaslui.

Zona de vest - în organizarea filialei Timiş-Caraş Severin. Vor participa concurenţii filialelor Timiş-Caraş Severin, Alba-Hunedoara, Arad, Bihor, Cluj, Dolj, Harghita, Mureş, Satu Mare, Sibiu şi Vâlcea.

 
vineri15aprilie 2016

Concursul "Braille junior"

vineri, 15 aprilie 2016

Concursul naţional de lectură rapidă şi corectă "Braille junior", destinat elevilor din şcolile pentru deficienţi de vedere din ciclul gimnazial şi liceal va avea loc la Liceul Tehnologic Special „Regina Elisabeta” din Bucureşti.

 
duminică10aprilie 2016

Campionatul naţional de popice

de duminică, 10 aprilie 2016 până marţi, 12 aprilie 2016

Va avea loc la Târgu Mureş, în organizarea filialei Mureş.

 
duminică20martie 2016

„Memorialul de Şah Francisc Cori”

de duminică, 20 martie 2016 până vineri, 25 martie 2016

Se va desfăşura, la București, la Liceul tehnologic special „Regina Elisabeta”, în perioada 20 - 25 martie.

 
vineri11decembrie 2015

Prelungirea datei limită de primire lucrări pentru concursul Carmen Silva

vineri, 11 decembrie 2015
 
joi 3decembrie 2015

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi

joi, 3 decembrie 2015
 
luni23noiembrie 2015

Finala Campionatului național de table

de luni, 23 noiembrie 2015 până miercuri, 25 noiembrie 2015

Va avea loc la Bacău, în organizarea filialei ANR Bacău.

 
vineri13noiembrie 2015

Prima ediție a Cupei României la golbal

de vineri, 13 noiembrie 2015 până luni, 16 noiembrie 2015

Va avea loc la Pitești în organizarea filialei ANR Argeș.

 
joi29octombrie 2015

Finala Concursului național de interpretare muzicală "Vasile Snacoveanu" - secțiunile muzică ușoară și folk

de joi, 29 octombrie 2015 până sâmbătă, 31 octombrie 2015

Evenimentul va avea loc la Ploiești, în organizarea filialei Prahova.

 
vineri23octombrie 2015

Faza finală a concursurilor naționale "Prietenii cărții braille" și "Lectură rapidă și corectă în braille"

de vineri, 23 octombrie 2015 până duminică, 25 octombrie 2015

În organizarea filialei Brașov.

 
luni19octombrie 2015

Adunarea Generala a Presedintelor Comisiilor de femei ANR

de luni, 19 octombrie 2015 până miercuri, 21 octombrie 2015

Adunarea Generală a Președintelor Comisiilor de femei va avea loc anul aceasta la Bistrița având pe ordinea de zi Proiectele specifice femeilor nevăzătoare și slabvăzătoare pentru următorii 5 ani.

 
sâmbătă17octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județele Constanța și Tulcea

sâmbătă, 17 octombrie 2015

Filiala interjudețeană Constanța - Tulcea , sărbătorește ”Ziua bastonului alb”, sâmbătă, ora 10:00, prin prezentarea unui scurt istoric a semnificației bastonului alb și a unui program artistic susținut de formația filialei noastre.

 
sâmbătă17octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Satu Mare

de sâmbătă, 17 octombrie 2015 până vineri, 23 octombrie 2015

Filiala ANR Satu Mare organizează următoarele manifestări:

În data de 17 octombrie

- ora 9 - Concurs de cultură generală;

- ora 11 - Discursuri despre eveniment susținute de reprezentanți ai conducerii filialei și ai oficialităților invitate în prezența massmedia Sătmăreană;

- ora 12 - Program artistic prezentat de grupul artistic al filialei;

- ora 12:30 - Tombolă

- dupa ora 13:30 - dans și voie bună.

În perioada 22 - 23 octombrie, filiala organizează o excursie pentru membrii săi, în județele Alba și Hunedoara, pentru vizitarea unor diverse obiective turistice cu caracter istoric.

 
vineri16octombrie 2015

Concursul de creație "Carmen Sylva" destinat scriitorilor nevăzători

de vineri, 16 octombrie 2015 până luni, 16 noiembrie 2015

Lucrările pentru acest concurs de tradiție, sunt așteptate pe adresa Consiliului Director Național. Secțiunile sunt, după cum se știe, poezie, proză și reportaj de presă/interviu.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Vaslui

joi, 15 octombrie 2015

La filiala Vaslui va avea loc concursul cu tema: “Personalități Vasluiene”

Concursul face parte din activitățile proiectului – “DEZVOLTAREA CULTURAL–EDUCATIVĂ A PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE VEDERE – MODERNIZARE BIBLIOTECI DE CARTE AUDIO ŞI ÎNFIINŢAREA A DOUA SĂLI DE LECTURĂ ELECTRONICĂ “- finanțat de Consiliul Județean Vaslui.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județele Teleorman și Giurgiu

joi, 15 octombrie 2015

Filiala interjudețeană Teleorman - Giurgiu va desfășura următoarele activități: 

  1. Informări privind istoricul și semnificația zilei de 15 octombrie - Ziua Bastonului Alb - membrilor filialei prezenți la acțiune cât și mass - mediei invitate;
  2. Organizarea unui concurs cu tematica de cultură generală, cu premii;
  3. Acțiuni de socializare, discuții libere și un program muzical.
 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Botoșani

joi, 15 octombrie 2015

Filiala Botoșani va invita câțiva artiști Botoșăneni, cărora le va propune un experiment. Vor fi legați la ochi, li se va înmâna un baston alb și vor vedea cum se descurcă. Ulterior, ei vor prezenta, "la cald", impresiile din timpul experimentului și vor afla de la nevăzătorii Botoșăneni cum se descurcă ei în viața de zi cu zi.

La propunerea doamnei Laura Danila, Președinta Comisiei de femei, ziua de 15 octombrie va fi decretată "Ziua porților deschise” la ANR Botoșani. Oaspeții vor fi așteptați cu o expoziție de creații artistice ale nevăzătorilor Botoșăneni și cu pliante de prezentare a asociației Botoșănene, fundalul sonor urmând a fi dat de înregistrări ale Tarafului filialei.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Arad

joi, 15 octombrie 2015

Filiala Arad va organiza următoarele evenimente:

  1. Manifestare stradală în centrul municipiului Arad, de atragere atenție în privința accesibilizării pentru nevăzători a căilor de acces, respectiv a instituțiilor, printr-un marș și distribuirea de pliante.
  2. Organizarea împreuna cu LIONS 2007 Arad a unei cine pe întuneric la care să participe deopotrivă persoane valide care să trăiască o experiență pentru a putea înțelege mai bine viața nevăzătorilor.
  3. Proiecția unui film accesibilizat.
 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Sibiu

joi, 15 octombrie 2015

Filiala județeană Sibiu organizează o excursie pentru un număr de 53 beneficiari ce cuprinde: vizitarea Salinei Turda, vizitarea Cheilor Turzii, organizarea unei mese festive.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Vâlcea

joi, 15 octombrie 2015

Filiala județeană Vâlcea va organiza un eveniment care se va desfășura astfel:

  • ora 10 o întâlnire a unei delegații de nevăzători, împreună cu Consiliul Director al Filialei Județene Vâlcea cu autoritățiile locale unde se vor aduce la cunoștință diversele probleme din viața nevăzătorilor;
  • ora 13, în jur de 100 de membri nevăzători ai filialei noastre se vor deplasa la “Casa nevăzătorilor” din Jiblea Nouă – Călimănești, unde, prin activități dintre cele mai diverse ( șah, table, popice, utilizarea calculatorului cu ajutorul vocii sintetice, dans și voie bună) doresc să atragă, în măsura posibilului, atenția autorităților și mass-mediei asupra situației deficienților de vedere.
 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Iași

joi, 15 octombrie 2015

La Iași, aniversarea “Zilei mondiale  a  Bastonului Alb” va fi prilej de sensibilizare și informare  a opiniei publice prin acțiunile pe care le vom organiza.

Pentru început la sediul filialei, Clubul Lions din Iași va demara proiectul BAT PRO  donând unui nevăzător primul calculator pe care este instalată o aplicație pentru începători.

Un grup de membri nevăzători ai filialei ANR Iași se va deplasa prin oraș cu bastoanele, de la sediul filialei până la autocar (care este parcat cam la un km distanță) împărțind trecătorilor fluturași cu semnificația zilei. Cu autocarul, se plecă la Centrul de agrement Ciric unde va avea loc un concurs de orientare cu bastonul, în viteză, se va juca șah sau table de către doritori, în timp ce pe grătar se vor frige mici și alte produse.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județele Brăila și Galați

joi, 15 octombrie 2015

Cu ocazia Zilei Bastonului Alb, filiala ANR Brăila, împreuna cu filiala ANR Galați, organizează un concurs de cultură generală și o tombolă care vor fi urmate de o masa festivă.

 
joi15octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Dâmbovița

joi, 15 octombrie 2015

Filiala ANR Dâmbovița va organiza următoarele concursuri și manifestări:

- Concursuri braille de citire și lectură

- Vizitarea parcului Chindia - concurs de orientare

- Interpelarea autorităților unde vor fi abordate aspecte privind accesibilitatea pentru nevăzători în Municipiul Târgoviște.

 
miercuri14octombrie 2015

Județul Bacău pleacă la drum cu Bastonul Alb

de miercuri, 14 octombrie 2015 până joi, 15 octombrie 2015

Sub egida “La drum cu Bastonul Alb”, filiala ANR Bacău dorește să confere un plus de culoare acestei sărbători. Astfel, vor pleca către colegii noștri de la Bihor, unde se vor reuni, pentru ca împreună să sărbătorească prin: partide de șah, rummy, table, plimbări în aer liber, recunoasterea peisajelor de toamnă, etc..

 
miercuri14octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Brașov

de miercuri, 14 octombrie 2015 până joi, 15 octombrie 2015

În data de 14 octombrie, începând cu ora 19.30, la restaurantul “Stradivari”, va avea loc “Cina pe întuneric”, organizată de Clubul Lions Brașov și A.N.R. Filiala Brașov. Evenimentul, la care vor participa atât organizatorii, cât și alți invitați, va avea ca specific, faptul că participanții vor servi masa legați la ochi, pentru a experimenta în mod practic, situația unei persoane lipsite de vedere. Acest eveniment, va avea doua componente, una de sensibilizare a comunității cu privire la problemele nevăzătorilor și deficienților de vedere, iar cealaltă, este una caritabilă, deoarece o parte din costul participării la eveniment, va fi direcționată către filiala nevăzătorilor din Brașov, pentru dotarea cu tehnologie asistivă, a Centrului de zi al organizației care funcționează în cadrul Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale, str. Panselelor nr. 23, Brașov.

În data de 15 octombrie, va avea loc proiecția unui film accesibilizat pentru nevăzători prin metoda audiodescripției, la Centrul de zi al A.N.R. Filiala Brașov, la care sunt invitați membrii organizației și însoțitorii acestora.

 
miercuri14octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județele Buzău și Vrancea

de miercuri, 14 octombrie 2015 până joi, 15 octombrie 2015

14 octombrie

Surcursala ANR Vrancea în parteneriat cu Biblioteca județeană „Duiliu Zamfirescu” și Fundația „Cartea Călătoare” va organiza prezentarea cărții „Înfruntând viața” de către autorul acestui volum profesorul Vasile Adamescu. Fundația „Cartea Călătoare” va prezenta filmul acccesibilizat pentru nevăzători „Poarta Alba”.

15 octombrie

- ora 9:30 - la sediul filialei ANR interjudețene Buzău - Vrancea va fi organizat: un concurs de șah între deficienți de vedere și văzători; un concurs de orientare în parcul de lângă sediul filialei, unde voluntari văzători vor putea participa purtând ochelari care nu permit pătrunderea luminii; un concurs muzical "Recunoașteți melodia și ... continuați versurile"

- ora 12:00, în sala de lectură a Liceului pentru deficienți de vedere Buzău, va avea loc prezentarea cărții "Înfruntând viața" de către autorul acestui volum profesorul Vasile Adamescu.

 
luni12octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Cluj

de luni, 12 octombrie 2015 până sâmbătă, 17 octombrie 2015

În colaborare cu Liceul Special pentru Deficienți de Vedere  Cluj se organizează un concurs de orientare pe un traseu prestabilit în Municipiul Cluj-Napoca, precum și aniversarea profesorului nevăzător Dumitru Ceuca cu ocazia împlinirii a 75 de ani. 

 
sâmbătă10octombrie 2015

Faza zonală a concursurilor naționale "Prietenii cărții braille" și "Lectură rapidă și corectă în braille"

sâmbătă, 10 octombrie 2015

Zona de est are loc la Slanic Moldova, în organizarea filialei ANR Bacău, iar cea de vest la Băile Felix, în organizarea filialei Bihor-Sălaj.

 
vineri 9octombrie 2015

Ziua Bastonului Alb în județul Mureș

de vineri, 9 octombrie 2015 până sâmbătă, 17 octombrie 2015

Filiala ANR Mureș organizează următoarele activități:

1. 9-11 octombrie, la Târgu Mureș - Turneul Internațional de Popice - ediția a XI-a. Prin participanți echipe din: Bratislava (Slovacia), Budapesta (Ungaria), Alba-Hunedoara, Bacău, Satu Mare, Sibiu și Mureș.

2. 15 octombrie, orele 12, la sediul filialei din Sighișoara, împreuna cu Sindicatul Pensionarilor se vor organiza concursuri de cultură generală, șah și table.

3. 16 octombrie, la Miercurea Ciuc va avea loc deschiderea expoziției "Invizibilul ținut Secuiesc", destinată în special nevăzătorilor, unde vor fi expuse machete ale unor edificii culturale din zonele Secuiești.

4. 17 octombrie, grupa Târgu Mureș a filialei ANR va organiza concursuri de cultură generală, șah și table.

 
luni14septembrie 2015

Adunarea Generală ANR

de luni, 14 septembrie 2015 până miercuri, 16 septembrie 2015

Adunarea Generală a Reprezentanților Asociației Nevăzătorilor din România – 15 septembrie 2015, Târgu Mureș. Programele Asociaţiei Nevăzătorilor din România pentru următorii 5 ani, aspecte organizatorice și electorale.

 
joi 3septembrie 2015

Campionatul național de șah

de joi, 3 septembrie 2015 până joi, 10 septembrie 2015
Campionatul Național de Șah se va desfășura anul acesta la Sovata.